Zeci de mii de turişti sunt aşteptaţi în minivacanţa de 1 Mai la festivalurile „Beach, Please”, „Sunwaves”, „Grill Fest”, organizate la Costineşti, Mamaia şi Constanţa.
Potrivit organizaţiilor patronale, pentru festivalul „Beach, Please”, care se va desfăşura în staţiunea Costinesti în perioada 27 aprilie – 1 Mai, cu participarea a o sută de artişti, au fost achiziţionate aproximativ 50.000 de bilete.
„Patru zile şi 4 nopţi incendiare la Costineşti, cu un Lineup al celor mai celebri şi fresh artişti internaţionali, care abia aşteaptă să urce pe cea mai mare scenă dedicată culturii urbane din Europa de Est! Peste 50.000 participanţi care au achiziţionat bilete!”, se arată într-un comunicat de presă.
Peste 10.000 de turişti, printre care cetăţeni italieni, francezi, spanioli, germani şi americani, sunt aşteptaţi şi la festivalul de muzică electronică „Sunwaves Mamaia”, ce va avea loc între 27 aprilie şi 3 mai, pe plaja Blue Beach.
„De 16 ani, litoralul românesc devine epicentrul muzicii electronice mondiale. Festivalul SUNWAVES s-a remarcat prin autenticitate şi un program non-stop, ajungând la cea de-a treizecea ediţie la sfârşitul lunii Aprilie. Peste 85% din abonamentele vândute până acum sunt către publicul din străinătate, cea mai mai mare pondere având turiştii din Regatul Unit, cu peste 3.000 de bilete cumpărate. Aceştia sunt urmaţi de turiştii italieni cu 1.500 de bilete, francezi cu 1.000 de bilete, spanioli şi germani cu câte 600 de bilete, americani cu peste 300 de bilete, dar şi turişti din UAE, Canada, Columbia, Grecia, Olanda, Polonia, Suedia, Turcia, Arabia Saudită, Israel şi multe alte ţări. Conceptul festivalului, orarul, design-ul specific şi muzica sunt preferate de turiştii din afara ţării (…). Aceştia au ocupat deja o bună parte din hotelurile şi apartamentele în regim hotelier din zona festivalului”, se precizează în comunicat.
Conform sursei menţionate, pe plaja Blue Beach se construiesc patru scene ce vor găzdui aproape o sută de artişti internaţionali şi români care vor mixa fără oprire începând din 27 aprilie, ora 22,00, până în ziua de 3 mai.
Printre artiştii invitaţi sunt nume internaţionale precum Marco Carola, Loco Dice, Jamie Jones, Ricardo Villalobos, Luciano, iar România este reprezentată de DJs precum ARPIAR, Dan Andrei, Priku, Arapu, Mahony, Gescu, Cezar şi mulţi alţii.
De asemenea, pe plaja Enigma din staţiunea Mamaia se va desfăşura, în perioada 27 aprilie – 1 mai, „Festival du bonheur pour le gourmands”.
„Gastronomie savuroasă şi Muzică – Reţetă de Succes! Intrarea este liberă! Healthy Bar / Arkadas by Caravana Gust/ Atipic TM Coffee / Bavarezul XXL by Bătrânu Sas Burger Van / Burger Van / Camionetta / Candy Truck / Chicken Mafia / Clătite de Poveste / Chinatown Foodtruck/ Cubano / Drunken Squid/ El Jefe / Famous Waffles / Fane Curcanul / Fries Before Guys/ Furgoneta Streetfood / Gourmet Street Food / La nu ştiu cine / Lazy Duck / Mexican Buziness / Miss Baker / Mnom Mnom / Mr Cannoli / Pasta Van / Plescavita Van / Rozmarin / Smokin’ Pig / Synergia / Thaice cream / Umami / Van Fruct Bar / Vagabundos / Yoyo Burgers. Muzică bună, ofertă variată de băuturi, activităţi interactive, zone de relaxare şi de luat masa, locuri de joacă special amenajate”, precizează comunicatul organizatorilor.
La Constanţa, pe plaja Reyna, turiştii sunt aşteptaţi la „Grill Fest”, eveniment ce va avea loc între 29 aprilie şi 1 mai.
„GRILL FEST, cea mai nouă experienţă de barbecue şi muzică din România. (…) Cei mai cunoscuţi chefi, cele mai relevante branduri din industria cărnii şi artişti de top din industria muzicală – destinat iubitorilor de barbecue, dar şi de muzica – Intrarea Libera! (…) – prezenţi Spike şi DJ Project , Carla’s Dreams, Manuel Riva şi Partydul Kiss FM, Smiley şi AlbWho. Peste 20 de chefi barbecue – Orlando Zaharia, Iulian Olaru, Chef Manole, Alin Barabancea, Goran Milosevici, Mao, Smokereală, D’ale Porcului, Frăţia Ceaunelor. Activităţi sportive, kids area, zonă cu accesorii pentru grătar şi produse specializate, standuri cu specialităţi barbecue din peste 50 de ţări şi peste 70 de tone de carne!”, se mai spune în comunicat.
Multe alte evenimente sunt anunţate şi în cluburi şi diverse restaurante de pe litoral.