100.000 de femei din Capitală vor primi 100 de lei de la Primărie pentru efectuarea testului Babeș Papanicolau

Consiliul General al Municipiului București a aprobat, în ședința de astăzi, 29 mai 2023, Proiectul de hotărâre ”Test Babeș Papanicolau în mediu lichid”, care va fi implementat prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București și se va desfășura în perioada iunie 2023 – decembrie 2024, anunță Primăria București, într-o postare pe Facebook.

Bugetul total alocat este de 1.000.000 de lei cu TVA inclus, din care 300.000 lei pentru anul 2023 și 700.000 lei pentru anul 2024.

Sprijinul acordat este de 100 lei/beneficiară pentru efectuarea testului cu interpretarea rezultatului de către un medic specialist ginecolog sau oncolog.

Vor beneficia de acest proiect 100.000 de femei cu vârsta de peste 26 de ani, cu domiciliul stabil în București sau viza de reședință obținută cu cel puțin 6 luni înainte de depunerea cererii, ce au indicație medicală de la medicul specialist ginecolog/oncolog sau medicul de familie.

Obiectivul proiectului este depistarea precoce și prevenirea cancerului de col uterin prin efectuarea testului Babeș Papanicolau în mediu lichid, procedură de screening pentru cancer sau alte anomalii celulare ale colului uterin prin care acuratețea rezultatului crește exponențial.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati