100 de troleibuze noi cumpărate cu fonduri UE vor fi livrate anticipat în București, anunță primarul Nicușor Dan

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat marți că a stabilit împreună cu reprezentanţii firmei Solaris să livreze cele 100 de troleibuze anticipat faţă de graficul propus iniţial în procedura de licitaţie.

  • Toate cele 100 de troleibuze vor putea fi livrate în primul trimestru al anului viitor, în intervalul ianuarie – martie, faţă de martie – octombrie 2024, a scris Nicuşor Dan, marţi, pe Facebook.

„Cele 100 de troleibuze, achiziţionate cu fonduri nerambursabile de la Fondul de Mediu, vor avea 12 m, podeaua complet coborâtă, spaţiu destinat cărucioarelor pentru persoane cu dizabilităţi, vor fi dotate cu computer de gestiune management vehicul cu funcţii GPS, sistem de informare audio-video, aer condiţionat şi au o autonomie minimă de 20 de km. Garanţia funcţionării va fi de minimum 300.000 km de la data punerii în exploatare sau minimum 5 ani”, a precizat primarul general.

În decembrie 2022, el a semnat, alături de directorul general Solaris, Eugen Daniel Ciolan, contractul pentru achiziţionarea a 100 de troleibuze cu fonduri UE de la Agenţia Fondului pentru Mediu, în valoare totală de 290 de milioane de lei plus TVA.

Eugen Daniel Ciolan declara că firma Solaris este prezentă şi în alte oraşe din România – Ploieşti, Mediaş, Braşov, iar troileibuze similare celor care urmează să fie livrate în Bucureşti circulă deja în Târgu Jiu.

„Troleibuzele au Wi-Fi, încărcare USB, sunt monitorizate în permanenţă, au camere video, monitoare interioare. Fabrica monitorizează în permanenţă buna funcţionare a fiecărei maşini. (…) (Troleibuzul) e omologat, practic. Noi deja am livrat la Târgu Jiu nişte troleibuze asemănătoare, tot 20 de kilometri autonomie, tot 12 metri. Deci, practic, noi nu o să facem decât o mică extensie pentru ceea ce este foarte specific troleibuzului de Bucureşti. Dar, omologarea în sine există deja”, explica el.

Aceste troleibuze vor înlocui modelele Astra Ikarus, care au fost furnizate în anii 1996 – 1997. Sistemele de tracţiune vor permite o reducere a consumului de aproximativ 25%.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati