De la începutul anului 2026, echipa de clovni a Asociației IOTA umple holurile Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” și ale Spitalului Clinic de Recuperare pentru Copii „Nicolae Robănescu” din București și aduc râsete săptămânal pe fețele a 800 de copii.
Sărbătorile petrecute în spital sunt dificile și apăsătoare pentru oricine, dar mai ales pentru copii. Se află la vârste la care singura lor grijă ar trebui să fie cât și când să se joace.
Așadar, clovnii le vor face o vizită în ziua de Paște, pentru a aduce joaca la ei. Își vor pune nasul și vor sparge un ou roșu alături de copiii internați și părinții care îi acompaniază.
Proiectul Clovni este un demers artistic și social început în ultimul an de Asociația IOTA, susținut de Fundația Dacia pentru România, cu scopul de a ușura experiența de spitalizare a pacienților români.
Astfel a fost posibilă formarea unui grup de actori specializați în clovnerie terapeutică, o formă de artă directă și empatică, bazată pe puterea râsului de a vindeca, prin momente de bedside clowning – clovnerie la patul pacientului. În cadrul proiectului, doi traineri din partea organizației Clovni fără Frontiere Finlanda au venit în România pentru a susține ateliere intensive de formare, pregătindu-i pe participanți atât în tehnici de clovnerie terapeutică, cât și în modul sensibil de a lucra în spitale.
„Lucrul în afara spațiilor teatrale convenționale face ca interacțiunea să fie egală și îi provoacă pe artiști să fie în contact complet cu corpul. Clovnul servește ca instrument de interacțiune și oferă un spațiu sigur pentru a fi văzut și auzit. Clovnii nu sunt acolo pentru a oferi tratament, dar intervențiile pot avea un aspect transformator sau terapeutic.” spune Iika Hartikainen, trainer Clovni fără Frontiere Finlanda.

După finalizarea procesului intensiv de învățare și pregătire, artiștii au început intervențiile directe în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” și Spitalul Clinic de Recuperare pentru Copii „Nicolae Robănescu” din București. Vizitele clovnilor aduc momente de joacă și umor în spații pline de anxietate și rutină medicală.
Intervențiile sunt adaptate fiecărui copil și fiecărei situații, uneori având loc în saloane, alteori pe holuri sau în spații comune, iar caracterul lor empatic face posibilă comunicarea chiar și cu pacienți foarte mici sau aflați în situații dificile. Astfel, spitalele au început să râdă râdă cu poftă, chiar și în cele mai tensionate momente.
Experiența trăită până acum a demonstrat importanța unei prezențe candide și jucăușe în mediul spitalicesc. Reacțiile copiilor, ale părinților și personalului medical și modul în care jocul clovnilor i-a adus împreună, au confirmat faptul că intervențiile creează momente de bucurie și relaxare, având puterea de a le oferi o gură de aer necesară în procesul de vindecare al pacienților.
„Clovneria terapeutică nu e ceva ce poate face oricine, oricum. Acest tip de intervenții artistice sunt cu atât mai dificile atunci când sunt derulate în spitale pentru copii, în spații dedicate procedurilor medicale, adesea populate cu teamă, durere și îngrijorare despre viitor”, spune Silvia Ciubotaru, psiholoaga proiectului.

”Artiștii cu care am lucrat în acest proiect au o delicatețe și o deschidere deosebită pentru starea emoțională a publicului lor. Împreună, au descoperit că-și pot folosi arta actoricească, dar și reziliența personală și creativitatea într-un mod cu totul nou în practica clovneriei terapeutice. Clovnul e tot un rol, dar e un rol care se creează singur și care reușește să transporte oamenii într-o realitate mai luminoasă și mai colorată, fie și doar pentru câteva minute”, adaugă ea.
Asociația IOTA își dorește să continue misiunea de a readuce râsul pe harta vindecării și să mențină prezența clovnilor în spitalele de copii din București. Pe termen lung, proiectul urmărește consolidarea clovneriei terapeutice ca practică artistică în toată România și dezvoltarea unei comunități de artiști pregătiți să lucreze în contexte sociale sensibile, în care arta poate avea un impact real și imediat asupra calității vieții beneficiarilor.
Cu sprijin, intervențiile clovnilor pot deveni constante și se pot răspândi în mai multe orașe și spitale. Pentru a susține această misiune, puteți accesa linkul de Patreon al asociației: http://patreon.com/iota_ong


