110 membri ai echipajului fregatei Regina Maria au fost diagnosticați cu Covid, în urma unei testări făcute luni, în Turcia, se arată într-un comunicat al Statului Major al Forțelor Navale.
Nava a acostat vineri, 13 noiembrie, în portul militar Constanța, după care a fost pusă în aplicare procedura operațională pentru identificarea și managementul persoanelor simptomatice / asimptomatice sosite în țară, elaborată de Centrul Național de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile.
Nu sunt cazuri grave
Statul Major al Forțelor Navale anunță că nu au apărut probleme deosebite în starea de sănătate a militarilor de la bord, majoritatea dintre cei infectați fiind asimptomatici.
Toți militarii infectați de la bordul fregatei vor fi evaluați medical la Spitalul Militar Modular de Intervenție și Tratament (SMMIT), instalat pe Stadionul „Portul” din Constanța.
Ceilalți militari din echipajul navei, care au avut rezultat negativ, dar au fost în contact direct cu militarii confirmați COVID-19, vor intra în carantină instituționalizată, urmând a fi retestați.
Toți sunt tratați la Spitalul Militar Constanța. Doar 4 au simptome ușoare
El a precizat că starea lor de sănătate este bună, doar patru dintre militari având simptome uşoare. Aurel Trană a afirmat că aceştia vor fi investigaţi la Sistemul Modular Medical de Izolare şi Tratament (SMMIT) Constanţa, după ce fusese şi varianta de a-i duce la Spitalul Militar din municipiu.
Da, sunt mulţi, dar îi aducem pe rând pentru că şi capacitatea de evaluare a noastră nu este foarte mare, astfel încât vor fi aduşi în trei tranşe: 35, 35 şi următorii 40 mâine dimineaţă. Azi vor fi 70 şi mâine 40. Starea lor este foarte bună. Chiar am vorbit cu dumnealor când au ajuns, doar patru au spus că au ceva simptome uşoare, atât, în rest starea dumnealor e foarte bună”, a afirmat directorul Spitalului Militar.
El a precizat că unii dintre marinari ar putea fi internaţi, iar ceilalţi să meargă în izolare la domiciliu.
„Toţi pacienţii sunt evaluaţi ca şi toţi ceilalţi pacienţi pozitivi. O parte dintre ei, după evaluare, dacă necesită internare, vor rămâne la noi, o parte vor merge la domiciliu, dacă au condiţii de izolare la domiciliu şi o parte vor rămâne în izolare instituţionalizată în spaţii puse la dispoziţie de Ministerul Apărării Naţionale”, a explicat Aurel Trană.
Întrebat cum s-au putut infecta militarii pe navă, comandantul Spitalului Militar Constanţa a spus că nu știe și că nici nu își poate da cu părerea, pentru că nu a lucrat niciodată pe vapor.