111.600 doze de vaccin Moderna sosesc vineri în ţară

Un nou lot de vaccin anti-COVID produs de compania Moderna (111.600 doze) va ajunge, vineri, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, transportul fiind asigurat de firma producătoare.

Dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră şi vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale, a informat, joi, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Până în prezent, 1.816.800 de doze Moderna au fost recepţionate, iar 728.277 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati