120 de cereri pentru ajutorul de încălzire a locuinței, depuse la DGASPC Sector 3

0
70

Primăria Sectorului 3 a primit, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, 120 de cereri în vederea acordării subvenției pentru încălzirea locuinței în sezonul rece noiembrie 2020 – martie 2021.

Dintre acestea 97 de solicitări au fost depuse pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, 14 pentru gaze naturale, 3 (lemne, combustibili petrolieri), iar 6 pentru energie electrică.

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă în conformitate cu OUG nr. 27/2013 şi OUG nr. 70/2011, privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, cu modificările și completările ulterioare.

Beneficiarii acestui ajutor sunt persoanele domiciliate legal în Sectorul 3, care îndeplinesc condițiile legale în vigoare.

Persoanele sau familiile care pot beneficia de subvenţia pentru încălzirea locuinţei cu energie termică sunt:

  • familiile cu un venit mediu lunar pe membru de familie care să fie cuprins între 0 şi 800 lei/lună;
  • persoanele singure cu un venit între 0 şi 1.082 lei/lună.

Persoanele ori familiile care pot beneficia de subvenția pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, lemne, combustibili petrolieri sau energie electrică sunt:

  • persoana singură cu un venit lunar cuprins între 0 şi 800 lei;
  • familia cu un venit lunar pe membru de familie cuprins între 0 şi 800 lei.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în baza cererii-declaraţiei pe propria răspundere pentru acordarea unor drepturi de asistenţă socială, însoţită de o serie de acte doveditoare.

Cererile-declarații pe propria răspundere, însoțite de actele doveditoare, se depun la sediul DGASPC Sector 3 (str. Parfumului nr. 2-4) sau la punctul de lucru din Bd.1 Decembrie 1918 nr. 12-14, de luni până joi, între orele 9.00-15.00.

Cererile pentru obținerea subvenției pentru încălzirea locuinței se pot depune până în luna martie.

Informaţii suplimentare privind acordarea ajutoarelor de încălzire, formulare, cuantum şi condiţii se pot obţine la nr. de tel. 0372.126.100 interior 187 și 202, mobil 0737.788.969, la adresa de e-mail office@dgaspc3.ro sau vizitând pagina web www.dgaspc3.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.