120 de milioane de euro pentru restaurarea Muzeului Naţional de Istorie

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a declarat, vineri, că restaurarea Muzeului Naţional de Istorie a României ar trebui să fie finalizată în cinci ani.

Lucian Romaşcanu a reamintit vineri că „s-a încheiat toată partea birocratică pentru semnarea celui de-al treilea acord de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pe o sumă de aproximativ 214 milioane de euro, parte de împrumut, urmând ca de la bugetul de stat să se aloce diferenţa de până la 27 de milioane de euro, pentru proiecte de refacere, restaurare, reconstrucţie de monumente istorice”, potrivit G4Media, care citează Agerpres.

„Aproape jumătate din aceşti bani, probabil 120 – 130 de milioane de euro, se vor duce către Muzeul Naţional de Istorie, una din petele rămase pe obrazul Ministerului Culturii şi pe ceea ce înseamnă spaţiu cultural românesc de până acum”, a spus ministrul Culturii.

„Primul pas este să facem proiectul, care a dus la eşecul exerciţiului financiar precedent, din cauza unui mod greşit de a aborda această chestiune. Vom face proiectul în maxim un an de zile, iar următorii trei ani să fie de construcţie şi încă un an de zile de finisaje, spaţii de expunere ş.a.m.d. Deci, ar trebui să fie în cinci ani de zile gata”, a completat Romaşcanu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati