120 de tone de deşeuri, strânse cu 300 de voluntari din Giulești

Un teren de 5 hectare din Giuleşti, plin de gunoaie, a fost curăţat sâmbătă de circa 300 de voluntari şi de lucrători ai Primăriei Sectorului 6, în cadrul unei acţiuni de ecologizare care are loc an de an, primăvara.
Oamenii din comunitatea Sectorului 6 au primit saci, mănuşi şi s-au apucat de treabă. În câteva ore au umplut 8 camioane a câte minimum 15 tone de deşeuri fiecare. În total, s-au adunat, astfel, 120 de tone de gunoaie.

„Sâmbătă dimineaţă, vă aştept, ca în fiecare an, la curăţenia de primăvară. De data aceasta vă propun o zonă din Giuleşti, spre Mănăstirea Chiajna. E bine să ne asumăm fiecare, măcar o dată pe an, că suntem o comunitate şi ne implicăm. Noi venim cu echipamentele şi vă aşteptăm”, este apelul făcut vineri de primarul Ciprian Ciucu.

Cel mai tânăr participant a fost Matei, un băieţel de doi ani şi jumătate care, cu o măturică şi un făraş în mâini, îşi lua foarte în serios misiunea.

Pentru Nicolas, un băiat de 13 ani, n-a contat că are mâna dreaptă în ghips: „Am căzut cu bicicleta, acum două săptămâni. Dar pot să fac treabă, să ajut şi eu”, dă asigurări băiatul.

Victor Silaghi, un bucureştean din Drumul Taberei, participă an de an la curăţenia de primăvară. „Am fost şi la ediţiile anterioare. Şi mă bucur că de la un an la altul se strâng tot mai mulţi oameni care învaţă să aibă grijă de mediu. Şi, de ce nu, leagă prietenii. Este o adevărată lecţie pentru fiecare să participăm la acţiuni de ecologizare, în comunitatea noastră”, spune Victor Silaghi.

Voluntarii au fost sprijiniţi de echipe ADPDU Sector 6 şi de lucrători de la Urban, veniţi cu utilaje în care au fost încărcate deşeurile. Molozul a fost adunat cu echipamente speciale. În doar câteva ore, terenul de 5 hectare a fost curăţat-lună! S-au adunat 120 de tone de deşeuri, în opt camioane.

„În fiecare an, noi luăm un teren plin de gunoaie şi venim cu forţele noastre, dar şi cu voluntari. E relativ uşor să vii cu Urban-ul şi cu ADPDU să igienizezi o zonă. Dar pentru mine este important ca oamenii din comunitate să se implice, să îşi asume spaţiul public. Azi am acoperit terenul de pe Calea Giuleşti 556 până la Mănăstirea Chiajna. După igienizare, vor fi montate aici camere de supraveghere, pentru ca cei care s-au obişnuit să arunce deşeuri să fie identificaţi şi penalizaţi”, promite edilul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.

Curăţenia generală continuă, în Sectorul 6, până la începutul lui iunie

– În 2023, au fost curăţate curţile blocurilor din Giuleşti şi Crângaşi, precum şi malul Lacului Morii;

– În 2022 s-a igienizat curtea abandonată a institutului ICECHIM;
– În 2021 s-a curăţat Digul Lacul Morii, pe spaţiul pe care ulterior a fost amenajată frumoasa promenadă de 2 km. Atunci au participat peste 200 de voluntari şi au fost adunaţi 5.000 de saci cu gunoi.

În paralel, se desfăşoară campania de curăţenie generală, în care se spală temeinic toate străzile, trotuarele, mobilierul urban, semnele de circulaţie, se igienizează copaci, se amenajează spaţiul verde. Se acţionează etapizat, astfel încât să fie acoperit tot Sectorul 6. Anul acesta, campania de curăţenie de primăvară a început pe 22 februarie şi durează până pe 7 iunie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati