Primăria Capitalei a alocat în acest an 120 de milioane de lei pentru lucrări de reparații și întreținere a infrastructurii rutiere din București.
Potrivit autorităților, intervențiile vizează refacerea carosabilului și a marcajelor rutiere, modernizarea trotuarelor, înlocuirea instalațiilor de semaforizare unde este necesar, precum și montarea și întreținerea indicatoarelor rutiere.
Primele artere importante pe care vor începe lucrările sunt Bulevardul Națiunile Unite și Calea 13 Septembrie. În paralel, Administrația Străzilor a finalizat deja intervenții în mai multe zone din oraș, inclusiv pe porțiuni din Bulevardul Carol.


