13 grădinițe, deschise pe timp de vară, în Sectorul 6. Sunt asigurate peste 3.600 de locuri

Primăria Sectorului 6 vine în sprijinul părinților care merg la serviciu și nu au cu cine să-și lase copiii pe perioada vacanței de vară.

  • Din cele 26 de grădinițe de stat din Sectorul 6, jumătate vor fi deschise și pe timpul vacanței. Asigură, astfel, 3.640 de locuri pentru preșcolari, cele mai multe dintre sectoarele Capitalei, arată sursa citată.

Consiliul Local al Sectorului 6 a aprobat, săptămâna trecută, hotărârea privind aprobarea, implementarea și finanțarea Programului educațional „Grădinița de vară” 2023. Conform HCL nr. 122/2023, numărul grădinițelor care vor funcționa pe timpul verii este suplimentat. Dacă anul trecut au fost deschise 8, anul acesta vor fi 13. Ele vor asigura în total 3.640 de locuri, acoperind circa 50% din preșcolarii Sectorului 6.

Câți bani se alocă de la bugetul local

3.861.000 de lei alocă Primăria Sectorului 6 pentru cheltuielile aferente funcționării grădinițelor de vară. Din acești bani, 90.000 de lei sunt destinați finanțării meselor copiilor din categorii vulnerabile.

Lista și programul grădinițelor de vară

Grădinițele au fost selectate în funcție de solicitările părinților, personalul și spațiile disponibile, precum și de istoricul din anii anteriori.

Perioada de desfășurare a programului este 1 iulie – 31 august 2023, de luni până vineri, între orele 07.30 și 17.30. O parte dintre grădinițe vor fi deschise în iulie, altele în august, astfel:

În perioada 1 – 31 iulie 2023:

  • Grădinița Nr. 41, (180 de locuri)
  • Grădinița Nr. 210, (200 de locuri)
  • Grădinița Nr. 218, (280 de locuri)
  • Grădinița Nr. 246, (300 de locuri)
  • Grădinița Nr. 272, (200 de locuri)
  • Grădinița Nr. 273, (340 de locuri).
  • Grădinița Prichindel, (320 de locuri)
  • Grădinița Albina, (200 de locuri)

În perioada 1 – 31 august 2023:

  • Grădinița Nr. 94, (340 de locuri)
  • Grădinița Nr. 111, (200 de locuri)
  • Grădinița Nr. 217, (200 de locuri)
  • Grădinița Nr. 246, (300 de locuri)
  • Grădinița Albina, (200 de locuri)
  • Grădinița Albinuțele, (180 de locuri)
  • Grădinița Zâna Florilor, (200 de locuri). 

Vor fi deschise și creșele

Și părinții care au copii mai mici pot sta fără griji pe timpul verii. Cele trei creșe de stat din subordinea DGASPC rămân deschise în lunile iunie și iulie, iar în august intră în igienizare.

Astfel: Creșa Pinocchio va fi închisă între 1 și 18 august, Creșa Harap Alb între 14 și 31 august, iar Creșa Neghiniță între 1 și 31 august.

Pentru a-și duce în continuare prichindelul la creșă, părinții trebuie să facă o cerere.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati