13 spitale din București vor avea stații de epurare, anunță Nicușor Dan

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, într-o postare pe Facebook, că 13 spitale din București vor avea stații de epurare.

Potrivit sursei citate, este vorba despre spitalele Prof. Dr.Th.Burghele, Dr.I.Cantacuzino, Dr.Carol Davila, Colentina, Colțea, Dr. Victor Gomoiu, Nicolae Malaxa, Prof. Dr. Alexandru Obregia, Prof. Dr. Panait Sârbu, Sf. Luca, Sf. Ștefan, Dr. Ion Stoia și Prof. Dan Theodorescu.

În momentul de față, aceste unități medicale nu au stații de epurare, iar apele uzate sunt evacuate în rețeaua de canalizare a Bucureștiului, fără o preepurare conformă cu normele, transmite edilul Capitalei.

Astfel, amplasarea stațiilor va contribui la protejarea sănătății oamenilor, la ameliorarea calității mediului și la diminuarea surselor de poluare.

”Proiectul pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți studiilor de fezabilitate realizării stațiilor de epurare a 13 spitale a fost adoptat în ultima ședință a Consiliului General al Municipiului București”, arată sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati