142 de pompieri români vor pleca vineri într-o nouă misiune în Grecia. De această dată ei vor acționa 10 zile în provincia Atica de lângă Atena.
În noua misiune vor participa pompieri care au luptat cu flăcările și pe insula Evia. Ei vor pleca cu 28 de autovehicule.
„Cu sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență, un modul de intervenție specializat în stingerea incendiilor de pădure va fi dislocat în Grecia pentru a putea sprijini salvatorii eleni în zonele puternic afectate de incendii. Astfel acest modul este format din 142 pompieri salvatori din IGSU și 15 unități subordonate acestuia cu 28 de autospeciale: opt autospeciale de stingere incendii de pădure, două cisterne, un centru de comandă, două containere Multirisc, șapte autospeciale de primă intervenție și comandă, două microbuze, un autocar și alte mijloace de sprijin logistic incluzând o dronă”, se arată într-un comunicat al IGSU.
Florin Cîțu: Grecia are nevoie din nou de ajutor!
„Grecia are nevoie din nou de ajutor! L-am informat pe președintele Klaus Iohannis și am decis, împreună cu ministrul de Interne, să trimitem 142 de pompieri salvatori care să îi ajute pe greci să stingă incendiile de pădure. Misiunea pompierilor noștri va începe mâine! Mult succes, vă așteptăm cu bine acasă!”, a scris Florin Cîțu pe Facebook.