146 de percheziții în Capitală și în 16 județe, inclusiv Ilfov, la hoții de lemne

Polițiștii efectuează percheziţii de amploare în acest moment în Capitală şi în 16 judeţe din ţară. Este vizată mafia lemnului!

Este vorba despre 146 de descinderi care au loc la depozitele mai multor societăţi comerciale, la sediile ocoalelor silvice, dar şi la domiciliile suspecţilor, potrivit unui comunicat de presă.

Două grupări bănuite de evaziune fiscală, spălare de bani, defrişări ilegale şi delapidare sunt în vizorul anchetatorilor.

  • Ilegalităţile s-ar fi întins pe parcursul a doi ani de zile, susțin anchetatorii.

Efectuarea acestor percheziții urmărește completarea materialului probator în două cauze penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 9, alin. 1, lit. b, din Legea 241/2005, spălarea banilor, faptă prev. și ped. de art. 49 alin. 1 lit. a) și b) din Legea 129/2019, tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, faptă prev. și ped. de art. 107 alin. 1 ind.1, lit. c din Legea 46/2008 privind Codul Silvic și delapidare, faptă prev. și ped. de art. 295 alin. 1 Cod Penal, raportat la art. 308 alin. 1 și art. 309 alin. 1 ambele din Cod Penal.

Totodată, polițiștii anunță că vor fi efectuate 16 controale economice la punctele de lucru – depozite ale unor societăți comerciale și se vor pune în aplicare 61 ordonanțe prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la persoanele implicate în activitatea infracțională.

  • În urma cercetărilor a rezultat faptul că două grupări constituite pe raza județului Suceava controlează un număr de 20 de societăți comerciale, cu obiect principal de activitate în domeniul silvic, prin intermediul cărora, în perioada 2019-prezent, ar fi efectuat diverse operațiuni ilicite în domeniul silvic ce ar consta în evidențierea fiscală parțială/neevidențierea tranzacțiilor cu ocazia comercializării de brichete sau cherestea, realizată către o serie de parteneri comerciali din județele Constanța, Suceava, Cluj, Alba, Botoșani, Bacău, Vrancea, Iași, Teleorman, Ilfov și din municipiul București.

Din probatoriul administrat au rezultat indicii că aceste tranzacții ar rezulta în urma unui proces de achiziție lemn/prelucrare buștean/producție brichete, cu o componentă de materie primă ilicită/tranzacții evazioniste. Cele două grupări ar fi furnizat masă lemnoasă cu evidențierea parțială a volumului și/sau valorii acesteia, sens în care, în conivență cu beneficiarii, plata ar fi fost realizată parțial prin virament bancar iar diferența, nefiscalizată, ar fi fost achitată în numerar prin intermediul unor persoane de încredere.

Din cercetări a reieșit faptul că banii rezultați au fost introduși într-un circuit cu caracter legal, fiind alimentate conturile deținute de către alte societăți comerciale.

Pentru documentarea activității infracționale, după efectuarea perchezițiilor domiciliare, echipele constituite împreună cu organele de control din cadrul A.N.A.F. – Direcția Generală Antifraudă Fiscală și din cadrul Gărzii Forestiere, respectiv RNP Romsilva, vor efectua controale specifice și inventarieri ale materialelor lemnoase, în vederea luări măsurilor legale cu privire la operațiunile derulate de societățile comerciale în domeniul silvic.

De asemenea, vor fi citați mai mulți martori în vederea audierii, activitățile urmând a fi desfășurate la sediul I.P.J. Suceava. Perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalității Economice, Direcției de Ordine Publică și Institutului Național de Criminalistică, precum și al polițiștilor din cadrul Serviciilor de Investigare a Criminalității Economice, de Ordine Publică, de Investigații Criminale, Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, precum și Criminalistică ale I.P.J. Alba, Bacău, Buzău, Botoșani, Bihor, Bistrița Năsăud, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Harghita, Iași, Ialomița, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman și Vrancea.

Echipele participante la operațiune beneficiază de sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei „Vlad Țepeș” și al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare. Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, informează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

 

 

 

 

 

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati