15 căței din adăposturile ASPA, pregătiți să-și găsească familii la târgul de adopții de la Animax Vulcan

Cincisprezece căței din adăposturile ASPA își așteaptă viitorii stăpâni sâmbătă, 21 februarie, la un nou târg de adopții organizat în incinta magazinului Animax Vulcan.

Evenimentul va avea loc între orele 10:00 și 16:00, iar vizitatorii vor putea cunoaște direct blănoșii pregătiți pentru adopție.

Familiile care aleg să adopte vor primi sprijin pentru noul început: hrană, recompense, accesorii și ședințe gratuite de dresaj, oferite de partenerii evenimentului – Animax, Pedigree România, Starbucks România, Petradar, Școala de dresaj Cristian Giu și Dog Scouts România.

Reprezentanții ASPA încurajează adopțiile responsabile și oferă posibilitatea rezervării unui cățel înainte de eveniment, la numărul de telefon 0741.817.863. În acest fel, un alt patruped din adăpost poate avea șansa de a participa la târg și de a-și găsi o familie.

Sâmbătă, 21.02.2026 | 10:00–16:00
📍 Animax Vulcan
🍀 Adoptă un cățel ASPA!

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati