15 locuri de joacă închise de ANPC, după controale în 3 parcuri din Bucureşti

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov a realizat, marți, sub coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), acţiuni de control în cele mai mari 3 parcuri din Capitală: Herăstrău, Cişmigiu şi Tineretului.

În cele trei parcuri, au fost controlate 15 locuri de joacă, precum şi câteva spaţii destinate practicării sportului în aer liber (ex.: badchet, tenis de masă, fitness etc.). În toate aceste locaţii, aflate în administrarea Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Asgrement Bucureşti (ALPAB), au fost constatate nereguli de către comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov, aplicându-se primele sancţiuni, potrivit Mediafax.

Astfel, până în acest moment, au fost oprite temporar de la prestarea serviciului toate cele 15 locuri de joacă, precum şi 2 terenuri de baschet şi un tobogan gonflabil aflate în Parcul Tineretului, până la remedierea deficienţelor.

Principalele nereguli constatate de comisari au fost: utilizarea unor echipamente deteriorate, existenţa unui paviment cu denivelări, bucăţi de tartan lipsă, utilizarea unor tobogane metalice şi aparate de joacă cu porţiuni deteriorate, spărturi, şuruburi ieşite în relief, lipsa unor bare de protecţie, lipsa manşoanelor de protectie din cauciuc la lanţurile leagănelor, folosirea unor mese de tenis sparte, lipsa informării scrise a publicului la locurile de joacă, igienizarea precară a locaţiilor, prezenţa, în zona de fitness, a unor elemente deteriorate, ruginite, fără informare scrisă la locaţie.

Verificările se află în curs, urmând a fi continuate în zilele următoare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati