15 noi posturi vor fi create la DNA pentru a sprijini activitatea Parchetului European (EPPO) în România

15 noi posturi de ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară vor fi create în cadrul Structurii de sprijin a procurorilor europeni delegaţi în România din cadrul DNA, potrivit unei Hotărâri adoptate miercuri de Guvern, scrie Hotnews.ro.

Potrivit Executivului, necesitatea suplimentării numărului maxim de posturi este determinată de dinamica volumului de lucru al Parchetului European după începerea activității operaționale în România, precum și de așteptarea generală privind creșterea volumului de activitate în perioada următoare, în contextul cadrului financiar multianual şi al instrumentului de redresare NextGenerationEU.

În prezent, numărul de procurori delegaţi pentru România este relativ restrâns, respectiv 7 din cei 20 alocaţi statului român, iar creşterea numărului de procurori europeni selectaţi (o nouă procedură de selecţie este în curs de desfăşurare) trebuie dublată şi de sporirea sprijinului pe care ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară îl pot aduce la susţinerea activităţii EPPO în România.

  • EPPO este un organism independent al Uniunii Europene, responsabil de investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a autorilor infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE, inclusiv: frauda, corupția, spălarea banilor, frauda transfrontalieră în materie de TVA.

Instituțiile și organismele UE, precum și autoritățile competente din cele 22 de state membre care au aderat la EPPO trebuie să raporteze către EPPO orice comportament infracțional care afectează bugetul UE.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati