Noaptea trecută, polițiștii Brigăzii Rutiere au acționat pe principalele artere din municipiul București pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță rutieră, reducerea riscului rutier în rândul participanților la trafic, combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive și verificarea modului în care măsurile stabilite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 sunt respectate.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 55 de sancțiuni contravenționale (41- Legea 55/2020), în valoare de peste 25.000 lei și au fost reținute 16 permise de conducere, după cum urmează:
– 3 pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice (contravenție);
– 6 pentru infracțiunile constatate;
– 3 pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului;
– 1 pentru circulație pe sensul opus;
– 1 pentru depășirea regimului legal de viteză;
– 1 pentru folosirea telefonului mobil concomitent cu încălcarea unei alte reguli de circulație.
Cu ocazia activităților de control desfășurate, polițiștii rutieri au constatat 8 infracțiuni, după cum urmează:
• 3 pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive;
• 2 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice;
• 1 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat.
• 1 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
• 1 pentru deținere de substanțe psihoactive (Cannabis THC-5).
Exemple:
1. Un bărbat în vârstă de 26 de ani a condus un autovehicul pe o stradă din sectorul 1 sub sub influența substanțelor psihoactive (THC-5 “CANNABIS”).
În acest context, conducătorul auto a fost condus la sediul INML în vederea recoltării probelor biologice.
În această situație s-a întocmit un dosar penal în conformitate cu prevederile art. 336 alin.2 din Codul Penal.
2. Un bărbat în vârstă de 47 de ani a condus un autovehicul pe o stradă din sectorul 5 în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 1,22 mg/l alcool în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la sediul INML în vederea recoltării probelor biologice, în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile art. 335 alin. 1 din Codul Penal.
3. Un tânăr în vârstă de 22 de ani a condus un autovehicul pe o stradă din sectorul 1 sub influența substanțelor psihoactive (THC-5 “CANNABIS”).
În acest context, conducătorul auto a fost condus la sediul INML în vederea recoltării probelor biologice.
De asemenea, în urma controlului efectuat asupra autovehiculului au fost identificate substanțe psihoactive.
În această situație s-a întocmit un dosar penal în conformitate cu prevederile art. 336 alin. 2 din Codul Penal în concurs cu prevederile Legii 143/2002, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit se droguri.
4. Un bărbat în vârstă de 26 de ani a condus un autovehicul pe o stradă din sectorul 5 sub sub influența băuturilor alcoolice. (0,51 mg/l alcool în aerul expirat).
Conducătorul auto a fost condus la sediul INML în vederea recoltării probelor biologice, iar în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile art. 335 alin. 1 din Codul Penal.