17 imobile cu risc seismic intra în noul program de refacere a fațadelor demarat de PMB

Primăria Capitalei a început în această săptămână lucrările de refacere a fațadelor pentru o serie de imobile din zona centrală a Bucureștiului. Este vorba despre clădiri unde PMB are în proprietate sau în administrare o cotă parte din imobil și care prezentau degradări accentuate ale fațadelor.

“Am parcurs, în ultimul an, o serie de etape prevăzute de legea care reglementează refacerea fațadelor, sute de proprietari au fost notificați iar acum avem o primă listă de 17 imobile incluse în planul de lucru al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic. Pentru 2 dintre acestea, lucrările au fost demarate în această săptămână, urmând ca, în celelalte cazuri, să înceapă pe măsură ce se obțin avizele și acordurile necesare și să le finalizăm până la sfârșitul acesrui an. Este un alt program de amploare pe care Primăria Capitalei l-a lansat în acest an în domeniul fondului construit al Capitalei și care completează deja cunoscutul program de consolidare. Finanțarea este asigurată de la bugetul local, însă nu intră pe această listă imobilele încadrate în clasa I de risc seismic sau prevăzute pentru reabilitare termică, acestea fiind excluse de legislația în vigoare, întrucât necesită alt tip de intervenții”, a declarat primarul General, Gabriela Firea.

Etapele premergătoare parcurse sunt cele prevăzute de legislația aplicabilă în domeniu – respectiv Legea nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor – cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, Primăria Capitalei are, conform acestui act normativ, o serie de responsabilități în domeniu, care în prezent sunt realizate: elaborarea și aprobarea “Regulamentului de Intervenție cu privire la reabilitarea fațadelor pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor în Municipiul București”, stabilirea zonele prioritare de intervenție, inventarierea clădirilor care necesită astfel de intervenții și a deținătorilor acestora. Totodată, Primăria Capitalei a stabilit legătura cu aceștia și i-a notificat cu privire la obligațiile legale ce le revin, de e lua măsuri pentru refacerea fațadelor, în cazul în care starea acestora pot pune în pericol viața, sănătatea, integritatea fizică sau siguranța populației.

Deținătorii clădirilor au avut la dispoziție un termen de 60 de zile pentru a lua măsurile ce le revin, unele fiind inițiate deja pe cont propriu. O parte dintre deținători au optat să intre în programul municipal de refacere a fațadelor și au apelat la AMCCRS, care a întocmit documentațiile aferente și care va realiza lucrările de execuție.

Primele 17 dintre acestea sunt cele din lista anexată:

1. Strada Șelari nr. 13
2. Strada Covaci nr.10
3. Strada Covaci nr. 14
4. Strada Gabroveni nr. 6-8
5. Strada Bacani nr. 4
6. Strada Franceză nr. 16
7. Piața Gării Filaret nr.2
8. Bd. Regina Elisabeta nr.16
9. Calea Victoriei nr. 103-105
10. Calea Victoriei nr. 54
11. Bd. Regina Elisabeta nr. 30
12. Bd. Carol I nr. 70
13. Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 21
14. Splaiul Independenței nr.56
15. Splaiul Independenței nr. 58A
16. Calea Victoriei nr. 134
17. Calea Moșilor nr. 27

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati