17 străzi din Sectorul 5 vor beneficia de apă, canalizare și asfalt prin programul Anghel Saligny

17 străzi din Sectorul 5 vor beneficia de apă, canalizare și asfalt nou prin programul național de investiții ”Anghel Saligny”, potrivit unui comunicat de presă.

Primăria Sectorului 5 a dat startul accesării fondurilor de investiţii puse la dispoziţie prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.

Astfel, administraţia locală a aprobat un proiect de Hotărâre de Consiliu Local Sector 5 prin care 17 străzi aflate pe raza administrative-teritorială a sectorului să beneficieze de lucrări de modernizare a infrastructurii existente. Practic, cele 17 străzi vor beneficia de reţele de utilităţi de apă şi canalizare, la care se adaugă lucrări de asfaltare, mai spune sursa citată.

Piedone: Să nu mai avem drumuri de pământ pe raza Sectorului 5

„Aşa cum am promis, folosesc toate mijloacele posibile pentru a reduce decalajul faţă de celelalte sectoare ale Bucureştiului. Cele 17 străzi din sectorul nostru, prinse în Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, se vor alinia exigenţelor actuale în materie de apă, canalizare şi asfalt, astfel încât să nu mai avem drumuri de pământ pe raza Sectorului 5. Avem votul Consiliului Local Sector 5 în acest sens, finanţarea fiind bine-venită”, a declarat primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

Conform cererii de finanţare, prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” a Sectorului 5 ar urma să fie realizate lucrări de apă, canalizare şi modernizare sistem rutier pe străzile Ghidigeni, Drumul Sânpaul, Intrarea Simleu, str. Teiuş, str. Sântimbreanu, Drumul Cooperativei şi str. N.D. Cocea. Valoarea totală estimată a lucrărilor de investiţii propuse este de 48.007.785 lei fără TVA din care aprox. 10% reprezintă contribuţia administraţiei Sectorului 5 de la bugetul local, restul de 90% fiind fonduri de la bugetul de stat.

Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” vizează credite de angajament pentru perioada 2021-2028 în valoare totală de 50 miliarde lei la nivel naţional.

„În cadrul Programului se pot realiza obiective de investiţii necesare pentru echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu dotări tehnico-edilitare şi de acces la căile de comunicaţie, în conformitate cu reglementările cuprinse în Planul de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a – Reţeaua de localităţi, aprobat prin Legea nr. 351/2001, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în document.

În cadrul programului, pot fi realizate obiective de investiţii noi precum şi intervenţii la construcţiile existente care vizează lucrări de construire, reconstruire, consolidare, reparaţie, modernizare, modificare, extindere, reabilitare, după caz, schimbare de destinaţie, protejare, restaurare, conservare, pentru următoarele categorii de investiţii:

a) alimentări cu apă şi staţii de tratare a apei;

b) sisteme de canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate;

c) drumurile publice clasificate şi încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare ca drumuri judeţene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale şi/sau drumuri publice din interiorul localităţilor, precum şi variante ocolitoare ale localităţilor;

d) poduri, podeţe, pasaje sau punţi pietonale, inclusiv pentru biciclete şi trotinete electrice;

e) sisteme de distribuţie a gazelor naturale şi a racordului la sistemul de transport al gazelor natural, care au autorizaţie de construire valabilă.

OUG 95/2021 pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” permite autorităţilor administraţiei publice locale să poată încheia contracte de finanţare multianuală pentru a realiza lucrări de investiţii în reţele de apă/anal şi modernizare a infrastructurii rutiere.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati