Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, sâmbătă, în cadrul Consiliului Național al partidului, că urmează o schimbare parțială de persoane care reprezintă partidul și care conduc partidul.
Declarațiile lui Ilie Bolojan:
• PNL susține atât politicile publice în actul de guvernare dar și statutul
• Statutul este un act important
• Regulile bune generează comportamente corecte
• Acest statut vine cu comportamente bune
• Se descentralizeaza alegerea conducerii și spune pret pe performanta
• Mai mult de două treimi nu va mai fi aleasă de către Congres ci vor fi reprezentanți ai regiunilor
• Responsabilitatea care este dată de rezultatele pe care le obții.
• Reintroducem în statut demisia de onoare a președinților de organizații care au obținut la ultimele alegeri locale și parlamentare ultimele 10 locuri.
• Asta nu înseamnă că vor fi imediat demiși, dar asta înseamnă că dacă ai obținut rezultate proaste, este o chestiune de onoare, îți depui demisia
• Cei care mă știți, vă aduceți aminte că în 2016 am fost secretarul general al PNL și pentru că PNL în 2016 n-a obținut, mi-am depus demisia, nu s-a întâmplat nimic, m-am dus acasă la Oradea și am muncit pentru comunitate.
• Această responsabilitate este foarte importantă pentru că va genera o competiție în așa fel încât să obții performanță, pentru că altfel nu te protejează alianțele din partid, ci te protejează, votul cetățenilor.
• Am introdus responsabilitatea financiară.
• Nu trebuie să fugim de această chestiune.
• Am acumulat niște datorii, datorită anului trecut.
• Noi nu putem să le spunem românilor că suntem în stare să redresăm țara dacă nu le dovedim că redresăm Partidul Național Liberal, inclusiv din punct de vedere financiar nu avem nicio autoritate.
• De aceea am propus a fiecărui ales local între care jumătate va rămâne la filiala județeană ca să poată funcționa și de asemenea jumătate va reveni pe telenațional ca să ne putem achita datoriile și să stăm cu fruntea sus, să avem o situație stabilă, pentru că altfel nu putem nici funcționa și nu avem nici autoritatea morală să le explicăm cum vom gestiona probleme de 100 de ori mai complicate decât acea.
• De asemenea, am introdus răspunderea personală legat de angajarea unor cheltuieli care ne duc în zone în care, din păcate, am ajuns astăzi în așa fel încât să evităm aceste lucruri.
• Acest statut, de asemenea, introduce o competiție din partid pentru că pozițiile naționale, cele de prim-vicepreședinte, cele de președinte, într-o competiție liberă și dumneavoastră
• membrii partidului, în principal primarii noștri, consilierii județeni, viceprimarii aleși și locali, veți putea hotărî așa cum veți considera de cuviință, atât în regiunea dumneavoastră, dacă președinții nu se înțeleg și nu există unanimitate, dar și la nivel central.
• Dragi colegi, nu e suficient să ai un statut bun, trebuie să ai și o bună intenție.
• Facem și o schimbare parțială de persoane care reprezintă partidul, care conduc partidul, care reprezintă regiunile. N-avem nicio șansă în anii următori. Orice am spune, partidul are nevoie de o modernizare, pentru că ea este absolut necesară și dumneavoastră veți decide acest lucru prin votul dumneavoastră.
• Rugămintea mea, indiferent de discuțiile care se fac, în cabina de vot veți fi singuri și gândiți-vă la viitorul Partidului Național Liberal în sensul de a susține modernizarea, am prevăzut un număr de aproximativ 10% din locuri, atât în conducerea centrală cât și în birourile județene, care sunt lăsate libere pentru cooptarea unor personalități, unor oameni care vin cu un capital personal, capital de profesionalism, poate capital politic, care vin și întăresc partidul nostru.
• Fără o deschidere, dacă statut stabileză acest lucru, din nou nu vom putea face nimic. Acestea sunt principalele modificări statutare și aș vrea să mai punctez un lucru, ca să fie fără echivoc pentru că va fi o perioadă dificilă pe care partidul nostru și-a asumat-o la guvernare, este foarte posibil ca după un an, un an și jumătate, să apară o buzură puternică la guvernare.
• De aceea nu m-am ascuns și le-am propus la colegi ca în 2027, când se încheie un mandat de guvernare important cu reprezentarea PNL, să avem un congres care, practic, să închidă alegerile județene care se vor desfășura până atunci.
• Dumneavoastră puteți decide conducerea care are capacitatea să ducă partidul mai departe, dacă nu trebuie înlocuită.
• Pentru că în 2028 trebuie să creăm condiții pentru ca partidul nostru în guvernările naționale și locale să aibă capacitatea să obțină un scop.
• Și nu trebuie să ajungem la Congres pentru că orice om responsabil când vede că nu mai este de folos, se lăsa lateral.
• Dar pentru asta trebuie să încurajăm ca pe lângă fiecare dintre noi oameni să permite unor oameni să se ridice în așa fel încât, stimați colegi, să aibă cine să ne salveze la momentul potrivit.
• Și eu personal sunt mândru că la Oradea, domnul primar Birta face o treabă foarte bună, la Consiliul Județean Bihon, domnul Mircea Mălan face o treabă foarte bună și organizația PNL Bihon și eu personal am putut fi salvați de niște colegi care își fac datoria.
• Hai să extindem acest lucru și hai să permitem ca pe lângă noi să ridicăm oameni care să fie noile generații care performează pentru PNL.


