Pe 23 martie, începând cu ora 22.00, echipaje mixte, formate din poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, poliţişti ai Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti şi jandarmi ai Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, au desfăşurat o acţiune pe raza municipiului Bucureşti care a avut ca scop verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanţa Militară nr. 2 din 21.03.2020.
În urma acţiunii au fost aplicate 188 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 234.400 de lei, pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Militară nr. 2/2020, referitoare la condiţiile în care se poate realiza circulaţia persoanelor, în intervalul orar 22.00 – 06.00.
Potrivit prevederilor Ordonanţei militare nr. 2, în intervalul orar 6,00-22,00, se recomandă ca circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale;
c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;
e) deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor şi nevoile animalelor de companie/domestice.
De asemenea, în intervalul orar 22.00-06.00, circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prezentate anterior. (Potrivit prevederilor legale, sancţiunile contravenţionale sunt între 100-5.000 de lei – pentru persoanele fizice şi între 1.000-70.000 de lei, pentru persoane juridice.)