2.778 de cadre medicale, vaccinate împotriva COVID-19 în primele 3 zile ale campaniei

2.778 de cadre medicale din spitalele din prima linie COVID au fost vaccinate cu vaccinul Pfizer BioNTech în primele 3 zile ale campaniei. Dintre acestea, 712 persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore.
De asemenea, printre cei vaccinați s-au înregistrat, în cele 3 zile, și 7 reacții adverse „comune și minore”, potrivit autorităților: două reacții de tip local, cu durere la locul injectării, cinci reacții generale – două febrile și trei alergice, de tip urticarie.
 
Primele 3 zile ale campaniei de vaccinare, în cifre:
  • Număr de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (în ultimele 24 de ore) – 712.
  • Număr total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020) – 2.778.
  • Număr de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (în ultimele 24 de ore) – 6 reacții comune și minore, dintre care:
  1. 2 reacții de tip local, cu durere la locul injectării;
  2. 4 reacții generale: 2 febrile, 2 alergice de tip urticarie.
  • Număr de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (începând din 27 decembrie 2020): 7 reacții comune și minore, dintre care:
  1. 2 reacții locale cu durere la locul injectării;
  2. 5 reacții generale: 2 febrile, 3 alergice de tip urticarie.


Autoritățile precizează că programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20:00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17:00 – 20:00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati