20 de persoane salvate de pe munte în doar 24 de ore, 3 au ajuns la spital

Salvamontiştii au salvat de pe munte în ultimele 24 de ore peste 20 de persoane, trei dintre ele ajungând la spital.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 16 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, cele mai multe fiind pentru Salvamont Judeţul Braşov (5 intervenţii).

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 22 de persoane, dintre care 3 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital, arată duminică Salvamont pe pagina de Facebook.

”Din păcate, o persoană a decedat şi a fost predată Serviciului IML”, precizează Salvamont.

S-au mai primit 31 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.

Sursa: AGERPRES

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati