Adăpostul Speranța încheie un an cu multe schimbări în bine pentru cei 550 de câini pe care îi găzduiește.
Astfel, în 2022, adăpostul a fost reamenajat: padocurile au fost reconstruite, fiind în acest moment mult mai spațioase și au fost create trei locuri noi de joacă, Speranța fiind singurul adăpost privat care are trei locuri de joacă și piscină pentru câini.
Adăpostul are propria clinică veterinară și propriul centru de fizioterapie – în acest moment, 6 câini paraplegici sunt îngrijiți în adăpost, dar și mai mulți seniori care au nevoie de îngrijiri speciale, potrivit unui comunicat de presă.
Pe parcursul anului 2022, 65 de câini au fost adoptați, având acum un cămin și fiind membri ai unor familii fericite.
La numărul câinilor adoptați a contribuit considerabil programul Mesagerii Speranței – un proiect pilot în care specialiști în comportament canin și dresori lucrează cu câinii din adăpost, pentru a îi face mai adoptabili și pentru a ușura procesul de adaptare la o viață dincolo de adăpost.
692 de persoane au vizitat adăpostul în 2022 și 108 voluntari mici și mari au sprijinit activitatea adăpostului.
”A fost un an greu și poate vor urma ani și mai grei pentru noi, dar, uitându-ne în urmă, realizăm că niciunul nu a fost ușor. Deși e incredibil de dificil pe atâtea și atâtea planuri să ai grijă de 550 de câini în fiecare zi, ajutorul pe care îl primim din partea celor care donează, nu doar că ne ușurează munca, ci ne ușurează și sufletele. Le mulțumim tuturor acelora care, fie că au adoptat un câine, fie că au donat niște bani sau au făcut voluntariat, ne-au fost aproape așa cum au putut. Contează enorm să simți că nu ești singur și avem mare încredere că în 2023 vom reuși să fim chiar și mai aproape unii de ceilalți. Sărbători fericite tuturor și poate că, atunci când veți termina de petrecut, vă veți aminti din nou de prietenii voștri cu blană și patru picioare de la Speranța. Cu toții depind de voi în mult mai multe moduri decât v-ați putea imagina. Acum am implementat și sistemul prin care puteti dona 10 lei lunar printr-un sms cu textul SPER la numărul 8845”, a declarat Florina Tomescu, Președinte, Adăpostul Speranța.