21 de localități din județul Ilfov au depășit incidența COVID de 3 la mie

Rata de infectare este în creștere în județul Ilfov. 21 de localități au depășit pragul de 3 la mie, în condițiile în care marți erau doar 15.

Încă 6 localități din Ilfov au depășit, miercuri, pragul de infectare de 3/mie, care prespune intrarea în scenariul epidemiologic roșu. Cea mai mare incidență este în Afumați, de 6.29%, potrivit datelor publicate de Prefectura Ilfov.

Celelalte localități care au depășit pragul de 3 la mie sunt:

Dobroești – 5.57/mie
Mogoșoaia – 5.21/mie
Bragadiru – 5.17/mie
Chiajna – 4.93/mie
Popești-Leordeni – 4.40/mie
Corbeanca – 4.39/mie
Otopeni și Brănești- 4.34/mie
Voluntari – 4.13/mie
Berceni – 4.07/mie
Glina – 3.84/mie
Măgurele – 3.72/mie
Dărăști Ilfov – 3.68/mie
Ștefăneștii de Jos – 3.61/mie
Gruiu – 3.40/mie
Ciolpani – 3.31/mie
Jilava și Tunari – 3.09/mie
Domnești și Pantelimon – 3.02/mie

În localităţile care au depăşit indicele de infectare de 3 la mie intră în vigoare măsuri pentru desfăşurarea activităţilor permise doar cu participarea persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, a celor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore sau a persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati