Momentul solstițiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în jurul datei de 21 decembrie. Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va crește continuu, iar cea a nopților va scădea în mod corespunzător.
Ca în fiecare an, deși iarna meteorologică sosește încă de la 1 decembrie, începutul iernii astronomice este marcat de un moment precis, cel al solstițiului de iarnă . El este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezinta consecința mișcarii reale a Pământului în jurul Soarelui. La fel ca prima zi din Noul An, momentul în care ziua creşte din nou şi noaptea scade este privit ca un început, un nou drum, o nouă etapă în viaţa noastră şi a întregii lumi, titrează realitatea.net.
La data solstițiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 27\” la sud de punctul cardinal est și apune tot cu același unghi spre sud față de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el „urcă” – ținând cont de latitudinea medie a tării noastre, de 45° – la numai 21° față de orizont. În consecință, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 15 ore și 10 minute (pentru București). Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.
Tradiţia populară spune că spiritele rele se sperie de lumină şi de zgomotele puternice. De aceea, pe vremuri şi chiar în prezent, în unele locuri, se trosneşte din bici pentru a alunga spiritele malefice din anul care vine. E mult mai simplu în prezent, pentru că poţi folosi petardele, pocnitorile şi artificiile.
Tradiţia mai spune spune că prima persoană care îţi intră în casă trebuie să fie un bărbat, ca să te bucuri de protecţie şi noroc în anul care tocmai a început.
Se mai spune că este bine să ne punem o dorinţa. Se spune că dorinţa pusă cu această ocazie se împlineşte, cu condiţia să nu spui nimănui ce-ţi doreşti.