21% din rețeaua de termoficare din București înregistrează deficiențe de funcționare

0
132
Aplicația Termo Alert a Companiei Municipale Termoenergetica București arată că doar 79% din sistemul său funcționa duminică la prânz în parametri normali.
  • Scăderea temperaturilor și venirea ploilor reci a a găsit mulți bucureșteni în situația dificilă de a nu reuși să încălzească locuințele. Avariile din rețeaua Termoenergetica București au cauzat o funcționare necorespunzătoare a sistemului, scrie Agerpres.

Conform Termo Alert, duminică la prânz 13,30% dintre imobilele din București primeau apă caldă și căldură la parametri deficitari, în timp ce 7,63% nu primeau deloc aceste servicii.

Din totalul imobilelor celor 1.238 de imobile, inclusiv blocuri întregi, pentru care serviciile oferite erau deficitare 1,47% înregistrau probleme cu apa caldă, 10,77% cu încălzirea și 1,05% cu ambele.

Mai grav, dintre cele 710 imobile care nu primeau deloc căldură sau apă caldă, 0,04% aveau afectate serviciile de apă, 0,11% de căldură și 7,48% pe ambele.

În acest context, Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) a anunţat că la una dintre principalele avarii, cea din zona Văcăreşti se lucrează în ritm susținut. Totuși, echipele de intervenție întâmpină greutăţi în remedierea avariilor din zona respectivă din cauza acumulărilor de apă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.