244 de refugiați din Ucraina sunt cazați în cele două centre organizate de Primăria Orașului Voluntari, informează Florentin Pandele. Este vorba despre ucraineni si azeri, familii mixte, dintre care cel puțin 50 sunt copii cu vârste de la câteva luni la 17 ani.
Imediat după sosire, refugiații au fost cazați în centrele organizate de către Primăria Orașului Voluntari. 182 persoane la Sala de sport „Andreea Isărescu” și alte 62 la Casa de Cultură.
Potrivit sursei citate, aceștia beneficiază de toate condițiile pentru un trai civilizat.
”Vor avea un loc în care vor putea dormi, vor primi 3 mese pe zi, posibilitatea de a-si face un dus cald si vor primi tot ceea ce este necesar pentru igiena personala.”, scrie Pandele pe pagina de Facebook.
Persoanele fizice sau juridice care vor să ajute prin asigurarea produselor de strictă necesitate pentru refugiații din orașul nostru pot contacta Direcția de Asistență Socială Voluntari la numărul de telefon 0756.733.334.
Tipurile de produse necesare în acest moment:
– produse alimentare de bază: ulei, zahar, orez, paste făinoase, carne, legume ;
– produse de igienă ;
– prosoape ;
– medicamente pentru copii ;
– produse pentru copii: scutece nr. 4 si 5, jucării, cărți de colorat.
– produse plastic: pahare, tacâmuri, caserole, folie împachetat pentru paleți.