30 de elevi voluntari ai proiectului educațional „Narativ”, premiaţi de principele Radu

Elevi voluntari ai proiectului educaţional „Narativ” au fost premiaţi, miercuri, la Palatul Elisabeta, de către principele Radu, pentru efortul lor de promovare a lecturii în rândurile colegilor mai mici.

Alături de cei 30 de elevi, la întâlnire au luat parte părinţi, profesori şi reprezentanţi ai Asociaţiei Curtea Veche, precizează Familia Regală a României, într-o postare pe Facebook.

Proiectul „Narativ” vizează elevii cu vârsta cuprinsă între 7 şi 14 ani şi urmăreşte sublinierea importanţei lecturii prin diferite forme de exprimare interpretativă, cum ar fi ateliere de Istoria Regilor si Reginelor, Storytelling, Teatru, Debate între personaje istorice, Bandă desenată, Pictură, Matematică şi Mitologie, precum şi Educaţie financiară pentru copii.

Proiectul este organizat anual, încă din 2015, de către Asociaţia Curtea Veche, şi s-a desfăşurat în acest an în zilele de 25 şi 26 martie, la Colegiul Naţional „Şcoala Centrală”. La proiect au participat 1 200 elevi şi 30 de pedagogi, iar ei au susţinut nu mai puţin de 100 de ateliere.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati