Ministerul Afacerilor Externe (MAE) are în atenţie aproximativ 300 de cetăţeni români care au solicitat sprijin în vederea revenirii în ţară din Israel şi urmează să ajungă acasă în cursul zilei de joi, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al MAE, Radu Filip.
El a explicat că, până în prezent, de la debutul conflictului, au fost organizate 18 curse pentru revenirea cetăţenilor români în ţară.
Compania TAROM a anunţat miercuri că va continua să opereze, începând de joi, frecvenţe speciale către şi dinspre Tel Aviv, numai la solicitarea Celulei de criză a MAE.
„În total, până în prezent, avem aproximativ 1.800 de cetăţeni români care au revenit. Cele 18 curse au fost realizate prin intermediul companiei naţionale TAROM şi prin intermediul unor companii private. TAROM, ca şi orice altă companie comercială, are responsabilitate vizavi de proprii clienţi. Trebuie să ţinem cont că există companii private care încă operează pe ruta Tel Aviv – Bucureşti, spaţiul aerian este deschis, aeroportul este funcţional. Cu siguranţă, dacă vom primi cereri de sprijin pentru revenirea cetăţenilor români acasă vom găsi soluţii ca de fiecare dată şi pentru fiecare caz în parte”, a completat purtătorul de cuvânt al MAE.
Joi, este posibil ca numărul românilor aduşi acasă din Israel să ajungă la peste 2.000.
„În prezent menţinem în atenţie aproximativ 300 de cetăţeni români care au solicitat sprijin în vederea revenirii în România şi aceştia urmează să ajungă în perioada imediat următoare, până mâine dimineaţă”, a arătat reprezentantul MAE.
Conform acestuia, şi 350 de români din Fâşia Gaza sunt în atenţia Celulei de criză a MAE, iar dintre aceştia aproape 150 au cerut sprijin pentru a se întoarce în ţară. În acest sens, se caută „cea mai bună soluţie” şi, până în prezent, situaţia de securitate din teren nu a permis repatrierea lor.
„Atunci când situaţia de securitate este sensibilă, trebuie o pregătire extrem de minuţioasă şi atentă, pentru a nu pune în pericol viaţa celor pe care vrei să-i salvezi”, a subliniat Radu Filip.
MAE reaminteşte că românii care se află pe teritoriul Israelului se pot adresa Ambasadei la Tel Aviv şi îşi pot anunţa prezenţa în regiune, comunicând datele de identificare şi propriile coordonate la adresa de e-mail telaviv@mae.ro şi la numărul de telefon de permanenţă +972 54 5643279. Totodată, ei se pot adresa Consulatului General de la Haifa: +972 543 998 038, pentru a putea fi contactaţi.
MAE subliniază importanţa utilizării acestor canale de către cetăţenii români pentru centralizarea corectă a informaţiilor şi eficientizarea dialogului în vederea acordării asistenţei consulare.
Ministerul reiterează recomandarea adresată cetăţenilor români care intenţionează să călătorească în Statul Israel să îşi reprogrameze deplasarea şi să urmărească rubrica „Alerte de călătorie” de pe pagina de internet a MAE.
Totodată, MAE recomandă consultarea paginilor de Internet telaviv.mae.ro, consular-protection.ec şi www.mae.ro – rubrica „Sfaturi de călătorie” şi reaminteşte că românii care se deplasează în străinătate au la dispoziţie serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.
Sursa: AGERPRES