31 martie 2022, termenul limită pentru plata taxei de parcare din Sectorul 3

Primăria Sectorului 3 remintește faptul că persoanele care dețin locuri de parcare de reședință trebuie să achite pentru anul în curs, până la data de 31 martie, taxa de parcare aferentă primului semestru. Aceasta reprezintă jumătate din suma totală aferentă anului în curs.

În cazul în care această taxa nu este achitată, autorizația pentru locul de parcare de reședință va fi reziliată.

”Pe această cale reamintim că cele două termene de plată pentru obligațiile fiscale către bugetul local sunt 31 martie și 30 septembrie ale anului în curs.”, mai spune sursa citată.

Neachitarea sumelor datorate către bugetul local în termenele prevăzute de Regulament, respectiv: „Pentru autorizațiile eliberate termenele de plată sunt 31 martie, aferent primului semestru și 30 septembrie, pentru cuantumul aferent celui de-al doilea semestru”, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (1), va duce la anularea autorizației de parcare de reședință emisă.

Unde pot fi achitate taxele și impozitele locale

În Sectorul 3 taxele și impozitele locale se pot achita prin platforma www.ghiseul.ro, la toate oficiile poştale şi agenţiile CEC de pe raza Sectorului 3, precum și la cele trei sedii DGITL Sector 3 situate în str. Sfânta Vineri nr. 32, str. Lucreţiu Pătrăşcanu nr. 3-5 şi str. Câmpia Libertății nr. 36.

Programul de lucru la sediile DGITL Sector 3 este următorul: luni, marţi, miercuri, vineri, de la 8.30 la 16.30, iar joi de la 8.30 la 18.30.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati