Un tren arhiplin a plecat vineri seară de la București la Craiova, în plină pandemie, în condițiile în care experții atrag atenția că transportul în comun este una dintre principalele surse de infectare.
Garnitura a fost sufocată de călători, după ce în vagoane au urcat 320 de călători, în condițiile în care capacitatea era de 280 de locuri. Unii dintre ei, așa cum se vede în imagini, stăteau în picioare, pe culoar și purtau masca sub nas sau pe barbă, adică doar de formă.
Reprezentanții CFR au explicat că nu au reușit să suplimenteze vagoanele, pentru că s-au trezit în tren cu 40 de călători care fie nu aveau bilete, fie aveau abonamente.
„Trenul a avut o rezervare de 100%, respectiv 280 de locuri. 40 de călători au fost depistați fără bilet și practic rezervările au fost făcute în ultimul moment. Sunt cei fără bilet, pe care chiar nu avem cum să îi preconizăm, dar sunt și posesorii de abonamente care nu și-au făcut rezervări din timp. Personalul de tren era în partea cealaltă a trenului. Apelul pe care îl facem este ca pasagerii să își facă rezervările din timp, astfel încât să putem suplimenta vagoanele și să evităm situațiile de acest fel”, a declarat pentru Digi24 Adrian Vlaicu, purtător de cuvânt al CFR Călători.