36 de animale adoptate la târgul ASPA organizat la ParkLake Shopping Center

ASPA București anunță că 36 de animale au fost adoptate în cadrul târgului organizat la ParkLake Shopping Center, sâmbătă, 25 aprilie.

Dintre acestea, 25 au fost câini din adăposturile ASPA, inclusiv patru adulți, iar alte 11 animale adoptate au fost pisici aduse de Association One Rescue. În aceeași zi, alți patru câini au fost adoptați direct din adăposturi.

Evenimentul a beneficiat de sprijinul voluntarilor ASPA și PROEDUS, care au asistat participanții și au contribuit la desfășurarea activităților.

Mai mulți parteneri au oferit produse și beneficii adoptatorilor, printre care Maxi Pet România, Animax, Starbucks Romania și alte companii din domeniul produselor pentru animale.

Organizatorii anunță că următorul târg de adopții va avea loc pe 9 mai, în Parcul Carol.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati