40 de companii din turism promovează România la Târgul de la Londra. Misiunea este de a atrage pe viitor 10 milioane de turiști străini

25 de touroperatori specializați pe incoming, membri ai Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) și ai Asociației partenere Incoming Romania (AIR), alături de alți coexpozanți, reprezintă România la World Travel Market Londra, unul dintre cele mai importante evenimente din industria turismului la nivel mondial, care se desfășoară între 6 și 8 noiembrie.

Cu 38.500 de vizitatori și 3500 de expozanți din 184 de țări, World Travel Market reprezintă un punct de întâlnire esențial pentru profesioniștii din domeniul turismului.
În cadrul acestui eveniment de referință, ANAT, prin agențiile membre, este onorată să participe și să promoveze România ca destinație turistică de excepție, precum și să prezinte o gamă largă de servicii turistice oferite de touroperatorii specializați în incoming.
În cele 3 zile ale WTM Londra au loc 72 de sesiuni de conferințe și prezentări despre cele mai actuale teme ale turismului mondial.

”România are o prezență remarcabilă la acest eveniment, depășind cu mult nivelul din anul 2022. Cu un număr de 40 de coexpozanți, dintre care 25 sunt agenții de turism specializate pe incoming, cu un spațiu generos și mese de discuții, suntem pregătiți să promovăm și să dezvoltăm turismul românesc în fața unei audiențe globale. Această prezență puternică este posibilă datorită eforturilor susținute ale ANAT și a partenerilor noștri, care au reușit să depășească limitările ce ne-au împiedicat să participăm în nume propriu la evenimentele internaționale de profil.

Pentru prima dată, suntem prezenți și în calitate de touroperatori, firme și nu doar ca asociații, patronate sau autorități publice. România a reușit în sfârșit să rezolve o limitare de neînțeles care ne-a blocat ani de zile accesul în nume propriu la manifestările internaționale.

Cine nu e la Londra, ca profesionist al turismului de incoming, nu există! Nicio țară mică sau mare nu lipsește de aici. Bugetele sunt absolut șocante. România are nevoie de minim 30 de milioane de euro anual ca să conteze în ‘războiul’ brandurilor și să își îndeplinească misiunea de a aduce în viitor 10 milioane de turiști străini”, declară Adrian Voican, vicepreședinte ANAT.

Participarea țării noastre la World Travel Market Londra subliniază importanța promovării turismului românesc la nivel global. Cu o listă impresionantă de expozanți și o competiție enormă, ne reamintim cât de mică este România în contextul turismului mondial și câtă forță de muncă și câți bani sunt implicați în industria care aduce 10% din Produsul Intern Brut global, cu cei 1,2 miliarde de oameni care călătoresc internațional în lume. În acest sens, ANAT consideră ferm că România nu mai trebuie să lipsească la niciun târg international de turism important.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati