Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București a continuat, la sfârşitul acestei săptămâni, activitățile de prevenire a opririlor și staționărilor neregulamentare în zonele aglomerate ale Capitalei.
Printre arterele vizate de poliţiştii locali s-a numărat şi Bulevardul Barbu Văcărescu, acolo unde calea de rulare a tramvaielor a devenit un fel de parcare publică.
În loc să folosească locul de staţionare gratuit al unui mall aflat în apropiere, tot mai mulţi conducători auto aleg să-şi lase maşinile fix pe linia de tramvai – aflată în reparaţii – şi chiar în zona de acţiune a indicatoarelor rutiere care interzic oprirea şi staţionarea autovehiculelor.
Acest obicei genereaza ambuteiaje in zona, ingreuneaza traficul, crește riscul producerii de accidente şi împiedica deplasarea autospecialelor de intervenţie în caz de urgenţa.
Masurile legale au fost dispuse gradual. Mai intai, pentru autovehiculele identificate ca fiind oprite sau staționate pe linia de tramvai, prin ignorarea indicatoarelor rutiere, agenţii P.L.M.B. au aplicat ,,atenționări” pe parbriz – pliante care indicau modul în care au fost încălcate prevederile O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Pentru că şoferii indisciplinaţi au continuat să ignore legea, poliţiştii locali au trecut la următoarea măsură coercitivă: amenda şi punctele de penalizare aferente. In total, agenții Poliției Locale a Municipiului București au aplicat, in zilele de joi si vineri, amenzi in valoare de aproape 7.000 de lei. La aceasta actiune au participat si agenti din cadrul Politiei Locale Sector 2.
Acţiunile Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București privind descurajarea șoferilor care aleg să staționeze sau să parcheze ilegal în zonele aglomerate ale Capitalei vor continua.