43 de persoane au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore

Un număr de 43 de persoane au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore, zece dintre acestea fiind predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital, a informat duminică dimineaţa Salvamont România.

Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 34 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor:

* câte patru apeluri pentru Salvamont Judeţul Braşov, Salvamont Prahova şi Salvamont Maramureş,
* câte trei apeluri pentru Salvamont Argeş şi Salvamont Sibiu,
* câte două apeluri pentru Salvamont Gorj, Salvamont Brezoi, Salvamont Bacău, Salvamont Mureş şi pentru Judeţul Argeş,
* câte un apel pentru Salvamont Municipiul Braşov, Salvamont Dâmboviţa, Salvamont Cluj, Salvamont Alba, Salvamont Sinaia, Judeţul Vrancea.

De asemenea, s-au primit şi 33 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati