Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov a înregistrat, în ultimele trei zile, 4.396 de solicitări, dintre care 2.795 persoane au prezentat urgenţe de „cod roşu” şi „cod galben”, a declarat joi, pentru AGERPRES, managerul instituţiei Alis Grasu.
„În ultimele 3 zile (72 de ore) 4.396 de persoane au avut nevoie de Ambulanţa Bucureşti- Ilfov, cu 14% mai mult decât într-o perioadă fără caniculă. 2.795 de persoane dintre acestea au prezentat urgenţe de cod roşu şi cod galben.
- Un număr de 433 de persoane se aflau în loc public când au nevoie de ambulanţă. 68 de persoane au prezentat lipotimii, iar 40 de persoane şi-au pierdut starea de conştienţă pentru puţin timp prezentând sincope”, a spus medicul, potrivit sursei citate.
Numai în ultimele 24 de ore au fost efectuate la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov un număr de 1.405 solicitări, dintre care 871 de persoane au prezentat urgenţe de „cod roşu” şi „cod galben”.
Dintre urgenţe, 118 persoane se aflau în loc public când au avut nevoie de ambulanţă. Un număr de 11 persoane au prezentat lipotimii, iar 17 persoane au prezentat sincope.