450 de garaje din Sectorul 6 vor fi demolate pentru a crea noi locuri de parcare – FOTO

Aproape 450 de garaje vor fi demolate în Sectorul 6 pentru a crea circa 670 de locuri de parcare, anunță Primăria într-un comunicat de presă. ”La fiecare două garaje demolate, câştigăm trei locuri de parcare”, explică edilul Ciprian Ciucu.

Au fost identificate 446 de garaje pe domeniul public în Sectorul 6, multe dintre ele construite fără autorizaţie, mai spune sursa citată.

O parte dintre acestea (95) au fost deja demolate, în perioada mai – decembrie 2021, iar pentru alte 32 situate pe Strada Parva s-a emis dispoziţie de primar pentru a fi dărâmate. Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană (ADPDU) Sector 6 a început luni demolarea acestora, astfel că, până la sfârşitul săptămânii, terenul de circa 660 de metri pătraţi va fi liber.

Spaţiul urmează să fie curăţat, vor fi plantaţi 15 arbori, va fi însămânţat gazon, vor fi montate indicatoare rutiere şi vor fi amenajate 41 de locuri de parcare.

În cazul a 319 de garaje, Poliţia Locală Sector 6 a emis înştiinţări ocupanţilor în vederea dezafectării.

Chiriașii au încheiat ultimul contract pentru garaje în ianuarie 2009

Unele garaje au fost construite ilegal, altele ocupă abuziv domeniul public, având în vedere că ultima reînnoire a contractelor cu ADPDU a fost încheiată în ianuarie 2009, precizează Primăria Sectorului 6.

Cele mai multe au fost construite în anii ’90, dintre care 163 cu autorizaţie emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, iar chiriaşii plătesc o sumă modică – între 40 de bani şi 1 leu pe zi pentru utilizarea a 20 de metri pătraţi, cât este suprafaţa unui garaj.

Tarifele sunt stabilite de către Primăria Capitalei, prin votul consilierilor municipali. Ultimul document care reglementează costurile locurilor de parcare de reşedinţă este Hotărârea CGMB 105/2021 privind stabilirea taxelor anuale pentru 2022. Toţi foştii deţinători de garaje au prioritate în Sectorul 6 pentru acordarea locurilor de parcare de reşedinţă.

Ciucu: ”La fiecare două garaje demolate, câştigăm trei locuri de parcare”

„Acţiunea de demolare a garajelor şi de recuperare a spaţiului public continuă, pe măsură ce câştigăm procesele prin care unii cetăţeni încearcă să oprească în justiţie dispoziţiile de demolare pe care le dau. (…) De obicei, judecătorii nu îţi anulează dispoziţia de demolare, doar dacă ai un proiect de investiţii pe locul acela. Tot răul spre bine! Peste tot am făcut proiecte de parcări şi la fiecare două garaje demolate, câştigăm trei locuri de parcare. E o harababură totală, în trecut autorizaţii de amplasare a garajelor au dat şi Primăriile de sectoare şi Primăria Generală. Anii ’90 au fost ciudaţi, multă anarhie. Partea bună este că anul trecut am întărit semnificativ Direcţia Juridică din Primărie, ceea ce voi continua să fac şi anul acesta. Sper ca până la sfârşitul anului să nu mai fie garaj în picioare”, a declarat primarul Ciprian Ciucu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati