Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut, în ianuarie 2023, cu 8,9%, comparativ cu prima lună din 2022, la 479 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele 479 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 2,31 milioane de dolari, cu 60,9% mai mare faţă de cel al firmelor înmatriculate în ianuarie 2022, de 1,43 milioane de dolari, scrie Agerpres.
În funcţie de domeniile de activitate, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în luna ianuarie în comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (25,68% din total), activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (23,8%), şi transport, depozitare şi comunicaţii (20,67%).
La finele lunii ianuarie 2023, în România existau 244.694 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la 67,97 miliarde de dolari.
Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 51.861 (capital subscris de 4,049 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 12,647 miliarde de dolari, în 5.890 de firme.