590 de blocuri şi Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare din București, fără apă caldă până în 3 iulie

0
409
Pixabay

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă că, începând din data de 14 iunie, reprezentanţii companiei Acvatot SRL vor executa lucrări de primă urgenţă pentru înlocuirea conductelor de tur şi de retur cu diametrul de 1100 mm din Magistrala Berceni, informează agenția de presăă News.ro.

Potrivit companiei, lucrările, esenţiale pentru funcţionarea sistemului de termoficare în sezonul viitor de încălzire, sunt efectuate la intersecţia străzilor Turnu Măgurele şi Democraţiei şi impun oprirea furnizării apei calde pentru un număr de aproximativ 590 de blocuri şi Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare, până în data de 03 iulie 2022, ora 24.00.

”Lucrarea presupune înlocuirea a aproximativ 50 de metri de conductă (tur şi retur) cu diametrul de 1100 mm. Cu această ocazie va fi efectuată şi înlocuirea punctului fix, prin montarea unor elemente de construcţie metalică pentru a menţine siguranţa în exploatare din punct de vedere a dilatărilor reţelei de termoficare”, a transmis Termoenergetica.

Cu ocazia derulării acestor lucrări, echipele companiei vor efectua mai multe operaţiuni tot pentru menţinerea în siguranţă a exploatării acestei magistrale, respectiv: revizia compensatorilor de tur şi de retur din două cămine de vizitare (Strada Luică) şi înlocuirea unor aerisiri şi a unor curbe de conductă şi înlocuirea unui alt cupon de ţeavă pe această conductă în căminul de termoficare aflat pe strada Moldoviţa. Furnizarea apei calde pentru un număr de aproximativ 290 de blocuri va fi sistată până în data de 03 iulie 2022, ora 24.00.

De asemenea, în această perioadă vor fi efectuate şi verificările hidraulice de etanşeitate pe Magistrala Progresu – Berceni, pentru tronsonul amplasat în perimetrul străzilor Luică, Stupilor, Covasna, Uioara, Reşita, Giurgiului şi Bulevardul Brâncoveanu.

Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute în teren. Este important de subliniat faptul că echipele CMTEB vor lucra simultan în mai multe puncte din reţea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.