Lista cu locurile rămase libere la licee din București, pentru a doua etapă a repartizării, a fost publicată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București. După prima repartizare computerizată au rămas 638 de locuri libere, la licee teoretice și tehnologice.
- Câte un loc este disponibil la Colegiul Național Sfântul Sava sau la liceul “Ion Neculce”, și 4 la Colegiul Național “I.L Caragiale”. După prima etapă a repartizării la liceu, în București au rămas 440 de elevi nerepartizați, potrivit Ministerului Educației, scrie Edupedu.ro.
Potrivit sursei citate, cele peste 600 de locuri au rămas libere după rezolvarea situațiilor speciale, cum ar fi cele ale gemenilor, de exemplu. În această etapă intră elevii care nu au susținut Evaluarea Națională sau care nu au obținut un loc la liceu după repartizarea computerizată.
Câteva exemple de licee care mai au locuri disponibile la licee teoretice:
Colegiul Naţional “I.L.Caragiale” 4 locuri, dintre care 2 la filologie engleză, ultima medie 9.35. Un loc este disponibil la profilul Umanist, Filologie și altul la Umanist, Filologie, Bilingv germană.
Colegiul Naţional “Sfântul Sava” are un 1 loc la Filologie, profilul Umanist, unde ultima medie este 9.67
Colegiul Naţional “Ion Neculce” are 1 loc disponibil la profilul Umanist, filologie, cu ultima medie 9.12
Liceul Teoretic “Jean Monnet” are 1 loc disponibil, la profilul Umanist, Ştiinţe Sociale, cu ultima medie 9,07.
Colegiul Național ”Mihai Viteazul” are 1 loc la profilul Real, Științele Naturii, cu ultima medie 9,60.
Citește integral pe Edupedu.ro.