600 de vouchere pentru persoanele care s-au vaccinat, disponibile în centrul din Park Lake

Primăria Sectorului 3 anunță faptul că a primit o nouă tranșă de 600 de vouchere de la Direcția de Sănătate Publică București.

Astfel, persoanele care s-au vaccinat cu schema completă la centrul de vaccinare împotriva Covid-19 din Mall Park Lake vor putea intra în posesia tichetelor de masă în valoare de 100 de lei, la etajul 1 (lângă magazinul H&M), deschis de luni până duminică, între orele 8.00-20.00. Telefon: 0756.063.720.

Cele 600 de vouchere se acordă în conformitate cu prevederile OG 19/2021, pentru toate persoanele (adulți și copii cu vârsta peste 12 ani) care, începând cu data de 3 septembrie, au schema de vaccinare completă, respectiv două doze de vaccin Astra Zeneca, Moderna, Pfizer, sau o doză Janssen.

Conform Ordinului nr. 2359/2021, perioada de 60 de zile în care se pot obține voucherele s-a majorat la șase luni de la efectuarea celei de-a doua doze, astfel încât tuturor celor eligibili să le fie respectat dreptul de a le primi.

Centrele de vaccinare împotriva Covid-19 deschise în Sectorul 3 sunt situate în Mall Park Lake și Mall Vitan.

Bucureștenii se pot vaccina cu sau fără programare, dar prioritate vor avea persoanele programate, după cum urmează:

  • Centrul de vaccinare împotriva Covid-19 din Mall Park Lake (str. Liviu Rebreanu nr. 4), la etajul 1 (lângă magazinul H&M), deschis de luni până duminică, între orele 8.00-20.00. Telefon: 0756.063.720;
  • Centrul de vaccinare împotriva Covid-19 din Mall Vitan (Calea Vitan 55-59), la etajul 2. Telefon: 0722.307.187.

Tipul vaccinului administrat în aceste centre este Pfizer.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati