62 de primari din Republica Moldova au devenit membri ai Partidului Național Liberal

Organizația PNL din Republica Moldova și-a lărgit rândurile în acest weekend cu 77 de aleși locali dintre care 62 de primari, anunță organizația.
  • Președintele PNL Diaspora Republica Moldova, Adrian Dupu, împreună cu vicepreședinții Anatolie Dimitriu și Alexandru Barbarosie au continuat seriile de întâlniri cu primarii din Republica Moldova și s-au întâlnit la Edinet, Chișinău și Leova cu aleși locali din 15 raioane.

Dupu a mai transmis, în postarea de pe pagina sa de Faccebook, ca “Împreună suntem mai puternici și putem face lucruri bune și concrete pentru oameni”.

Potrivit sursei citate, în cadrul discuțiilor aleșii locali au putut să afle despre doctrina PNL, despre viziunea liberală asupra dezvoltării localităților și despre faptul că PNL este atât partidul mediului antreprenorial cât și al dezvoltării durabile.

Totodată, primarii au fost interesați despre cum pot învăța din experiența primarilor liberali din România în atragerea de investiții și fonduri europene, dorind să colaboreze cu aceștia pentru ca împreună să dezvolte comunitățile lor. Bunele practici ale primarilor PNL din România pot fi un exemplu iar conlucrarea primarilor de pe ambele maluri ale Prutului poate aduce beneficii palpabile pentru cetățeni, spune filiala.

  • În urma întalnirilor, alesi locali din raioanele Ialoveni, Edineț, Leova, Anenii Noi, Cimișlia, Rezina, Criuleni, Căușeni, Sîngerei, Drochia, Dondușeni, Ocnița, Briceni, Rîșcani și Ștefan Vodă au înțeles că Partidului Național Liberal este partidul din România în care se regăsesc atât ca platformă de idei cât și ca persepectivă, și care răspunde cel mai bine nevoilor oamenilor.

”Convinși că doar într-o echipă puternică putem reuși să schimbăm în bine viața cetățenilor, aceștia au decis să se alăture echipei liberale. Împreună dorim să întărim PNL în Republica Moldova, să atragem alături de noi cetățenii care doresc binele celor două țări.

  • Ne propunem să continuăm astfel de întâlniri și în celelalte raioane. Mulțumim domnilor primari din Edineț, Constantin Cojocaru, și Leova, Alexandru Bujorean, pentru găzduire și implicare”, mai spune organizația.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati