73 de tone de deșeuri din aluminiu sau polistiren pentru care nu existau documente legale au fost descoperite de polițiștii de frontieră, în cursul săptămânii trecute.
Ultimul transport ilegal a fost depistat vineri, la frontiera Giurgiu.
Polițiștii au oprit pentru control un șofer român care transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din aluminiu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că TIR-ul transporta peste 13 tone deșeuri din aluminiu.
Deșeuri din Bulgaria cu destinația Călărași
De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că transportul era încărcat din Bulgaria și avea ca destinație o societate comercială din județul Călărași.
Pentru întreaga încărcătură transportată, șoferul român a prezentat documentație incompletă pentru circulația transfrontalieră.
Şi la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, poliţiştii de frontieră au verificat săptămâna trecută un transport din Republica Moldova. Șoferul transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din aluminiu şi accesorii de motoare auto.
La control s-a constatat că cele 20 tone de kilograme deșeuri din aluminiu prezentau contaminări şi urme de uleiuri uzate.
Accesul mijlocului de transport respectiv a fost interzis pe teritoriul țării.
Tot în cursul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa și ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, au identificat două containere pentru care s-a stabilit că datele declarate şi cuprinse în documentele nu corespund cu realitatea. Mărfurile constau în deşeuri, polistiren sub formă de fulgi, în cantitate de aproximativ 40 de tone, care au fost returnate firmei pentru încălcarea legii.