75% dintre angajații din România nu se simt amenințați de inteligența artificială

Inteligența artificială va afecta aproape 40% dintre job-urile existente la nivel global, iar procentul va urca chiar spre 60% în țările cu economii avansate, susține un raport al Fondului Monetar Internațional. Analiza mai arată că unii dintre salariații supra specializați, cu venituri mari, vor fi ajutați de AI, în vreme ce job-uri mai prost plătite vor fi desființate.

  • Cu toate acestea, 75% dintre angajații din România nu se simt amenințați de inteligența artificială și susțin că activitatea lor este de neȋnlocuit.

„Multe dintre companiile mari au început deja optimizările de procese prin introducere AI, iar o parte dintre angajații de tip operator au fost disponibilizați în 2023, atât ȋn lume, cât și în România. 35% din candidații cu care am avut interviuri anul trecut au aplicat la joburi noi deoarece nu mai aveau siguranța locului de muncă, în timp ce alți 75% au declarat că nu sunt speriați că vor fi înlocuiți de softuri deoarece ocupă poziții nișate în industrii în care omul este ajutat de AI, sub nicio formă înlocuit”, declară Cristina Profeanu, Managing Partner și Specialist HR în cadrul agenției de recrutare cristinaprofeanu.ro.

Extinderea inteligenței artificiale (AI) în tot mai multe domenii economice, alături de procesul mondial de digitalizare a societății în ansamblul său, pun presiuni tot mai mari atât asupra angajaților, cât și a angajatorilor. Drept urmare, angajații se văd puși în situația de a-și diversifica competențele, de a-și crește standardele de performanță și de a-și dezvolta rapid un set de soft skills care, la început de 2024, sunt considerate la fel de importante în procesul de selecție a personalului ca și hard skills.

Printre acestea se numără: comunicarea eficientă, spiritul de echipă, adaptabilitatea, abilitatea de gestionare a timpului și de rezolvare a problemelor, leadershipul, gândirea critică și empatia.

Capacitatea de a comunica clar și concis, atât verbal cât și în scris, și de a asculta activ, este esențială pentru colaborarea eficientă cu restul colegilor, în timp ce capacitatea de a lucra bine în echipă contribuie la atingerea obiectivelor comune. Celor două calități li se adaugă adaptabilitatea și abilitatea de rezolvare a problemelor și gestionare a timpului, pentru a putea prioritiza sarcinile și a respecta termenele limită. Toate acestea se traduc într-o eficiență sporită și o productivitate maximizată.

La fel de importantă într-o organizație este empatia, mai ales în rândul persoanelor cu abilități de leadership și de gândire critică. Dacă toate aceste trei calități se regăsesc în același timp, ele pot contura profilul unui lider autentic.

Joburile care ar putea fi ȋnlocuite de AI, ȋn următorii ani

Atunci când vine vorba despre ȋnlocuirea oamenilor cu diferite softuri bazate pe AI, companiile au nominalizat următoarele joburi: traducător, operator call-center, vânzător comercial, funcționar bancar și copywriter.

„Este clar că utilizarea AI, și a digitalizării în general, pune presiune pe anumite categorii de joburi, fapt care obligă angajații să ridice standardul de performanță. Prin renunțarea la angajați ȋn favoarea softurilor sau chiar a roboților, companiile nu economisesc doar salariile pe care oamenii le-ar fi primit, ci reduc din costurile logistice, cu spațiul sau mașinile, și din cele ale departamentelor suport, precum HR sau financiar. Ȋnsă, multe dintre noile tehnologii sunt ȋncă la ȋnceput de drum și nu pot face integral munca angajaților. Dacă ați avut vreodată curiozitatea de a traduce un text cu ChatGPT sau cu DeepL, ați putut observa că textele furnizate sunt departe de a fi accurate. Tot este nevoie de intervenția umană pentru editarea și adaptarea lor, cel puțin pentru moment.”, susține Cristina Profeanu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati