Prin definiție, masa de Paște este una, în general, sănătoasă. Riscurile intervin atunci când nu ținem cont de cantitatea produselor consumate.
Drobul, de exemplu, este gătit din organe de miel bogate în fier, apoi ciorba de miel este de asemenea extrem de sănătoasă, iar la capitolul legume, ne bucurăm de beneficiile tuturor verdețurilor (ceapă verde, usturoi verde, ridichii).
De asemenea, să nu uităm de vedetele incontestabile ale meniului de Paște, ouăle, care sunt, după cum susțin nutriționiștii, cele mai complete alimente.
„Desigur că atunci când vine vorba de meniul pentru masa de Paște, așa cum se întâmplă în general, sărim calul și avem de suferit apoi, fie din cauza kilogramelor în plus acumulate, fie din cauza retenției de apă, fie din cauza neplăcerilor digestive care pot apărea. Cumva am reușit să identific 8 alegeri alimentare pe care le putem respecta fiecare dintre noi astfel încât să evităm ciocnirile despre care am discutat mai devreme!”, explică nutriționistul Wasim Nazer.
1. Pune pe masa de Paște doar produse sănătoase, prietenoase cu digestia și cu silueta, iar aici avem friptura de miel, stufatul, drob, ouă, salate, legume (ceapă, ridichii) și fructe.
2. Nu uităm să combinăm carnea cu salată verde sau murături, în cantități mici, iar dulciurile le consumăm cu precădere în prima parte a zilei, independent de alte produse.
3. Evităm pe cât posibil salatele cu maioneză.
4. Consumăm maxim 300 gr. de carne pe care o preparăm la cuptor, la grătar sau fiartă.
5. Carnea de miel poate fi înlocuită cu cea de pește sau curcan.
6. Pasca și cozonacul nu sunt alimente interzise, mai ales dacă sunt preparate în casă, însă este recomandat ca ele să fie consumate în anumite cantități, mai exact să nu depășească 200 gr., și independent de alte alimente (atenție mare la combinațiile culinare care sunt, cu adevărat, periculoase).
7. Nu consumăm mai mult de 2 ouă pe zi.
8. Indiferent ce fel principal există, acesta trebuie combinat de legume proaspete, de sezon.