85% din ambalajele de băuturi au fost returnate pentru reciclare în luna februarie

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, anunță evoluția și rezultatele programului pentru luna februarie 2026.

Rezultatele înregistrate în februarie 2026 confirmă evoluția constantă a Sistemului de Garanție-Returnare. În cursul lunii, peste 311 milioane de ambalaje au fost colectate, raportat la 364 de milioane de ambalaje introduse pe piață, ceea ce corespunde unei rate de returnare de peste 85%.

În primele două luni ale acestui an, românii au returnat aproximativ 667 de milioane de ambalaje de băuturi, comparativ cu 694 de milioane puse pe piață, iar RetuRO a predat către reciclatori circa 59.000 de tone de materiale.

De la lansarea Sistemului de Garanție-Returnare în România, au fost colectate peste 9,2 miliarde de ambalaje, iar la reciclatori au ajuns peste 677.000 de tone de materiale.

Sistemul de Garanție-Returnare continuă să sprijine tranziția României către o economie circulară, mobilizând milioane de români să adopte un comportament responsabil față de mediu.

 

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati