Doi bărbaţi au fost reţinuţi în București pentru şantaj. Unul şi-ar fi înscenat propria răpire

Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) au reţinut vineri doi bărbaţi în vârstă de 35 de ani, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj, respectiv instigare la şantaj, unul dintre aceştia înscenându-şi propria răpire, scrie agenția de presă Agerpres.

DGPMB arată că la Secţia 19 Poliţie a fost primit un telefon de la o femeie, la numărul 112, cu privire la faptul că fiul său ar fi fost răpit de persoane necunoscute, primind de pe telefonul acestuia imagini cu el legat de mâini şi de picioare, fiindu-i solicitaţi 1.500 de euro pentru a-l elibera şi pentru a nu îi produce vătămări.

Sesizarea a fost preluată de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sector 5, care au identificat adresa unde ar fi fost săvârşită fapta.

Înainte de momentul intervenţiei, bărbatul a sesizat prin 112 faptul că a fost lipsit de libertate, indicând o adresă, din Sectorul 5, unde se aflau mai multe persoane.

În urma administrării materialului probator, a reieşit faptul că fiul apelantei şi-a înscenat răpirea, cerându-i prietenului său să îl lege de mâini şi de picioare, după care să îl filmeze şi să pretindă de la mama sa 1.500 de euro, în schimbul eliberării sale, precizează reprezentanţii Poliţiei.

În cauză s-a dispus reţinerea celor doi bărbaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj, respectiv instigare la şantaj, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere legală.

Acţiunea a avut sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati