Cât costă să cumperi un an de vechime la pensie, din ianuarie 2023

Creşte pensia, dar creşte şi preţul pe care românii îl vor plăti dacă vor să-şi cumpere ani de vechime pentru pensia la stat, scrie antena3.ro.

Scumpirea vine odată cu creşterea salariului minim.

Foarte multă lume are goluri în cartea de muncă și vrea să își cumpere vechime. Şi această cumpărare de vechime, să vă umpleți golurile din cartea de muncă, are legătură cu salariul minim care va creşte la 3.000 de lei.

Contribuția se raportează la salariul minim pe economie și este în proporție de 25%.

„Calcul este foarte simplu. Contribuția de asigurări sociale datorate este de 25%”, a explicat Daniel Baciu, preşedintele Casei de Pensii, la Antena 3 CNN.

Deci este vorba de 750 de lei pe lună, înmulțit cu 12 luni, ceea ce înseamnă 9.000 de lei.

Cei care vor să cumpere, de exemplu, un an de vechime trebuie să scoată din buzunar 9.000 de lei.

Pot alege să plătească toți banii odată sau să facă plata eșalonat, după ce vor încheia un contract cu Casa de Pensii.

Statul român permite românilor să cumpere până la cinci ani de vechime în muncă și mai pot face asta până la 31 august.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati